de la el
Posted by: boo on: 04/09/2009
When our souls were introduced
no one of us could never know
what we will be going through
feeling high, feeling low
Being in heal, being above
i’ve cryed for help
i’ve cryed for love
and when darkness, sleeps beside you
and the mornings… far away
i wanna hold your hand…
and guide you
Out of heal, out of darkness
finaly were able to see
to see the beauty, not the beast
that once have fel her up at least
one day…
We will shine, we will shine
we will fly so high (x2)
haaay
hay..
one day…
we will shine, we will shine
we will fly so high (x3)
haaaaay (x4)
portretul lui dorian gray – oscar wilde
Posted by: boo on: 02/09/2009
*dragă băiete, nicio femeie nu-i genială. femeile aparţin sexului decorativ.n-au nimic de spus, dar acest nimic îl spun într-un mode fermecător. femeia reprezintă triumful materiei aspura spiritului, aşa cum bărbatul reprezintă triumful spiritului asupra moravurilor.
*oamenilor le place să renunţe la ceea ce ei înşişi au nevoie.
poveste cu “a fost odată”
Posted by: boo on: 31/08/2009
- In: obstesc
- 6 Comentarii
povestea trebuie spusă de la sigismund de luxemburg, “unul dintre cei mai longevivi regi ai ungariei” care a donat baronului banffy domeniul de la bonţida, iar regele albert i-a dat acestuia permisiunea de “a-şi ridica o cetate”. aşadar in 1543 exista deja la bonţida un conac în stil baroc si renascentist. evident fiecare dintre succesorii baronului şi-au lăsat amprenta asupra construcţiei modificând corpuri ale acesteia. in 1944, “anul tragic pentru românia”*, nemţii au invadat domeniul şi au transformat castelul în spital militar. la sfârşitul celui de-al doilea război mondial cetatea a fost atacată , jefuită şi incediată de către nemţi. ce a mai ramas la banffy? material de construcţii pentru oricine avea nevoie, iar parcul de agrement s-a eclipsat treptat.
încă de prin anii 60 se vorbeşte despre reabilitarea ansamblului, însă doar acum putem vedea câteva grajduri sau locuinţe ale servitorilor restaurate, castelul fiind în continuare o ruină. în prezent la castel se organizează an de an, în ultimul weekend al lunii august, un festival cu scopul strângerii de fonduri necesare pentru reabilitare. anul acesta am fost şi eu prezentă şi am rămas încântată de cele văzute. deşi drumul până la castel este lung şi suspect de drept pentru o zona deluroasă, merită bătut. recitalul ducu bertzi şi focul de artificii pe muzica lui vangelis în incinta ruinelor castelului banffy au creat un cadru mirific. dacă v-am făcut curioşi poate ne întâlnim la anul 
.
***
***
un clip drăguţ despre castel şi alte informaţii puteţi găsi AICI.
*aşa ne repeta profesoara de istorie din liceu la nesfârşit
nu ne dorim ceea ce vrem
Posted by: boo on: 12/08/2009
- In: femeie
- 1 Comentariu
chiar şi un creier putred de bărbat este mai bun decât al nostru, pentru că în situaţiile importante şi care contează tot femei o să fim.
cam aşa începe filozofia de pus în ramă a inei (şi nici măcar nu era beată)
nu ne place să primim ce vrem pentru că nu mai avem de ce să fim nervoase. şi ce femeie e aceea care nu-i nervoasă şi are tot ce vrea? vrem complicaţii şi răsturnări de situaţie, să avem cu ce scoate ochii. asta nu-ţi convine ţie acum, că nu ai de ce să te cerţi cu el şi găseşti tot felul de motive stupide: “nu m-a căutat azi”, oooo da, că mori dacă nu vorbeşti o zi cu el. dacă te-ar înşela ţi-ar atrage atenţia. dacă ţi-ar face scandal şi ţi-ar da motive de ceartă. să fii femeie, adică să fii isterică, ai fi fericită, mulţumită că ai avea activitate. nu ai niciun indiciu că nu te înşeală, habar nu ai. “hoţul neprins e negustor cinstit”, e musai să fie hoţ? da. altfel nu-i interesant, e prea “bun”. nu există. trebuie să cauţi nod în papură, nu? te roade că nu ai cu cine te certa. nu ştiu unde scria: “femeile cu cât suferă mai mult cu atât iubesc mai mult”. de aceea îl iubeşti pe ăla cu porecla urâtă, că nu te bagă în seamă. indiferenţa: suferinţa cea mai mare. mai bine ură decât nepăsare.
cu celălalt- resentimente multe din partea lui, iar te face să suferi cu încercările lui de a-ţi atrage atenţia, nu ştiu din ce motive şi cu ce scop, creşte iubirea.
în schimb el, care încearcă să fie de treabă, să-ţi facă pe plac, să-ţi dea cadouri drăguţe, el…eh…şi el pe acolo…
niciodată o femeie nu vrea ce are deja, sau ce se obţine uşor. nuuu, noi nu, batman. vrem căcatul ce nu-l avem. te gândeşti, te frămânţi, suferi, că doar eşti femeie şi-ţi place, căci numai aşa poţi iubi, dacă suferi!
fiecare cu of-urile lui
Posted by: boo on: 11/08/2009
- In: femeie
- 1 Comentariu
vreau să reamintesc de un clip pe care mi l-a trimis spaz (jack of blades) la un articol mai vechi:
m-a amuzat teribil unul dintre comentariile de pe youtube la clip: ” sivazh : Jesus, there wouldn’t be that much blood if she had aborted Satan’s baby”. repede sar bărbaţii la comentat şi criticat. tare mari experţi sunt ei în toate :-j. se mai întâmplă doar să aibă dreptate din când în când, destul de des :”>.
trei douăşiunu
Posted by: boo on: 10/08/2009
- In: intim
- 1 Comentariu
cafea. de unde? nu se stie. de ce? e dimineaţă. seara târziu? nări amorţite, gât însetat, pepsi. un gând. el. dor? da. abundenţă. necesar. de ce? nu se întreabă, nu se răspunde. ţânţar. de ce? ea. dor? da. iar? noi? ei? nu. numai noi, dar mai mult eu. tren…derapaj 
…beznă!
cine sunt eu (partea I)
Posted by: boo on: 08/08/2009
- In: mirela
- 1 Comentariu
“mă numesc mirela vădean. au trecut de ceva vreme 20 de ani peste mine. nu pot accepta asta. nu sunt de acord cu îmbătrânirea fizică dar nici cu cea morală. îmi place să mă înconjor de adolescenţi, mă identific cu ei, deşi au trecut doi ani de când am păşit pe tărâmul oamenilor mari. îmi plac copii pentru că pe ei nu îi judecă nimeni atunci când nu pot să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce afirmă. îmi place să mint şi să fiu minţită mai ales cu declaraţii de genul “te iubesc orice ar fi”.”
tatiana stepa
Posted by: boo on: 07/08/2009
astăzi încă o stea a folkului românesc s-a stabilit pe bolta cerească. din păcate folkul sărăceşte de valori. din ce în ce mai puţină lume apreciază exprimarea simplă, printr-o chitară veche şi-un vers profund.
îmi amintesc cum am luat împreună cu ina jurnalul naţional de la chioşcul din faţa cantinei complexului studenţesc observator. avea cadou volumul “nerostitele” de nichita stănescu. în paginile ziarului am mai descoperit un cadou: primele informaţii despre folk you. atât ştiam: în 30 iulie vom fi în vamă.
acum regret, enorm că am ales aşa deşi până azi mi s-a părut o întâmplare drăguţă.
cancerul ne-a luat-o pe tatiana, din fericire ne rămân acordurile magistrale şi bineînţeles vocea-i mlădioasă înregistrată pe atâtea suporturi media.
şi totuşi există iubire
rugă la marea neagră
