chiar şi un creier putred de bărbat este mai bun decât al nostru, pentru că în situaţiile importante şi care contează tot femei o să fim.

cam aşa începe filozofia de pus în ramă a inei (şi nici măcar nu era beată)

nu ne place să primim ce vrem pentru că nu mai avem de ce să fim nervoase. şi ce femeie e aceea care nu-i nervoasă şi are tot ce vrea?  vrem complicaţii şi răsturnări de situaţie, să avem cu ce scoate ochii. asta nu-ţi convine ţie acum, că nu ai de ce să te cerţi cu el şi găseşti tot felul de motive stupide: “nu m-a căutat azi”, oooo da, că mori dacă nu vorbeşti o zi cu el. dacă te-ar înşela ţi-ar atrage atenţia. dacă ţi-ar face scandal şi ţi-ar da motive de ceartă. să fii femeie, adică să fii isterică, ai fi fericită, mulţumită că ai avea activitate. nu ai niciun indiciu că nu te înşeală, habar nu ai. “hoţul neprins e negustor cinstit”, e musai să fie hoţ? da. altfel nu-i interesant, e prea “bun”. nu există. trebuie să cauţi nod în papură, nu? te roade că nu ai cu cine te certa. nu ştiu unde scria: “femeile cu cât suferă mai mult cu atât iubesc mai mult”. de aceea îl iubeşti pe ăla cu porecla urâtă, că nu te bagă în seamă. indiferenţa: suferinţa cea mai mare. mai bine ură decât nepăsare.

cu celălalt- resentimente multe din partea lui, iar te face să suferi cu încercările lui de a-ţi atrage atenţia, nu ştiu din ce motive şi cu ce scop, creşte iubirea.

în schimb el, care încearcă să fie de treabă, să-ţi facă pe plac, să-ţi dea cadouri drăguţe, el…eh…şi el pe acolo…

niciodată o femeie nu vrea ce are deja, sau ce se obţine uşor. nuuu, noi nu, batman.  vrem căcatul ce  nu-l avem. te gândeşti, te frămânţi, suferi, că doar eşti femeie şi-ţi place, căci numai aşa poţi iubi, dacă suferi!